Era odată o familie fericită care locuia într-o casă de la periferia oraşului. Într-o noapte însă, izbucni un incendiu puternic în bucătărie. În timp ce flăcările se întindeau, părinţii şi copiii fugiră afară. Dar în acea clipă îşi dădură seama că lipsea cel mai mic, un copil de cinci ani. Pe când dădea să iasă, speriat de puterea flăcărilor şi de fumul înecăcios, se întoarse din drum şi urcă cu un etaj mai sus.

Ce să facă? Mama şi tatăl se uitau unul la altul disperaţi, iar fetiţele începură să plângă. Acum era imposibil să te mai aventurezi în cuptorul de dinăuntru.

Dar iată că de sus, se deschise geamul mansardei şi copilul se arătă la fereastră strigând disperat: "Tată! Tată!"

Povestioara aceasta este dedicată acelora care zi de zi se străduiesc, lustruind cu migală, să adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezintă şi să realizeze valoarea pe care o au. Amintiţi-vă mereu cât de mare este valoarea voastră.

Rugăciune plecând de la parabola celor doi fii trimişi să lucreze în vie (Mt 21,28-32)

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai chemat la viaţă şi mi-ai dat o misiune. Misiune sublimă este viaţa mea! Îţi mulţumesc că ai dat sens vieţii mele. M-ai chemat împreună cu ceilalţi pentru a lucra. A lucra în via Ta încă de la ceasul naşterii mele. Nu ai privit la nimicnicia mea şi ai văzut demnitatea mea, nevoia mea de a lucra în via Ta. Nu ţi-a păsat că am venit târziu, că m-am zbătut şi am aşteptat. Nu ţi-a păsat că era copilăria, tinereţea, maturitatea sau amurgul vieţii mele. Nu ţi-a păsat că nu am răspuns la timp... Ai fost tu Iubirea mea, ai insistat şi m-ai căutat. M-ai privit prin oameni, mi te-ai arătat prin fapte, prin tot ceea ce aveam, şi m-ai trimis. Am răspuns la chemare şi mi-ai făcut o promisiune. Am lucrat şi nu mă puteam opri ştiind că Tu mă vei chema mereu neobosit.

Târziu te-am iubit, Frumuseţe rară şi atât de scumpă!

Munca ta m-a întregit şi a fost împlinirea mea totală ca persoană umană. Mi-ai dat răsplată mai mult decât meritam şi nu ai ţinut cont doar de timpul pe care ţi l-am acordat. Ai măsurat doar iubirea pe care am sădit-o în ceea ce am făcut şi am oferit. Nu ai privit la păcatul meu şi mi-ai dat putere în slăbiciune, încredere în deznădejde, şi curaj atunci când mi-a fost teamă.

Îţi mulţumesc!

Lavinia Hodoreanu, clasa a XII-a

Aplicaţie la parabola semănătorului (Mt 13,39.18-23)

Isus Cristos a relatat această parabolă adresându-se oamenilor din timpul său. Dar mesajul parabolei poate fi actualizat şi aplicat unor situaţii reale din zilele noastre: în familie, pe stradă, la şcoală etc.

În familie, părinţii -urmând exemplul lui Dumnezeu care seamănă pe pământ cuvântul său- seamană şi ei în copiii lor „cuvântul”: tot ce trebuie învăţaţi copiii din punct de vedere informaţional, practic, educaţional, moral etc. Însă fiecare percepe în mod diferit tot ce oferă părinţii, iar la final se observă cât a dorit fiecare fiu/fiică să înţeleagă, să aprofundeze, să „prelucreze” şi să aplice din ceea ce li s-a transmis. Astfel, se întâmplă că un copil, devenit tânăr sau matur, o ia pe căi greşite şi nedemne de învăţatura părinţilor, altul o duce de pe o zi pe alta, al treilea este nestatornic din cauza a ceea ce-l înăbuşă, şi, în cele din urmă, unii o duc foarte bine din toate punctele de vedere, făcând să rodească toată învăţătura primită de la părinţi.