Mi-am descoperit vocaţia? PDF Imprimare Email
Scris de Pr. Petre Chelaru   
Sâmbătă, 12 Martie 2011 15:55
Index articol
Mi-am descoperit vocaţia?
În faţa întrebărilor importante cer ajutorul Celui de Sus
Voi trăi ca bun creştin în orice profesie
Nimeni nu vine din întâmplare pe lume
Răspunsul la problemele tale îl găseşti în sufletul tău
Toate paginile

Omul vine la viaţă, pentru că este iubit şi voit de Tatăl ceresc, care l-a preferat nonexistenţei; el e dorit , voit şi iubit din veşnicie de Dumnezeu.

 

Chemarea la viaţă şi la iubire din partea Tatălui, chemarea la urmarea lui Isus din partea Fiului, chemarea la sfinţenie din partea Duhului Sfânt este un act liber, iar răspunsul de asemenea este liber.

 

Fiecare om are o chemare, cu care suntem înzestraţi la botez, pe care trebuie să o cultivăm cu talanţii noştri pentru o anumită stare de viaţă şi o anumită misiune. După mai mulţi ani, în care am stat în unele clipe şi m-am gândit dacă voi face faţă, dacă aceasta este chemarea mea, am cugetat meditând în faţa lui Isus şi am spus Da.

Se spune că dacă îţi greşeşti vocaţia, îţi greşeşti viaţa, nu mai eşti mulţumit de ceea ce faci, nu mai ai acea tărie de caracter pentru a continua cu plăcere.

Vocaţia mea spre viaţa închinată lui Cristos pentru slujirea oamenilor, pentru a evangheliza sau a ajuta pe cei cu dizabilităţi, orfani şi necăjiţi, mi-a venit de mic, de când aveam vreo 8 ani şi mă uitam la parohul meu, care dădea un exemplu bun nu doar prin ceea ce spunea ori făcea, ci şi pentru ceea ce simţea el, cum îşi trăia vocaţia creştină prin care ajuta şi pe ceilalţi.

Când mă gândeam la preoţie, simţeam o căldură, tărie sufletească, care mă făcea să uit toate problemele, durerile şi să trec uşor peste provocări. Ceilalţi colegi, prieteni m-au ajutat şi mi-au dat o încredere mai mare în mine pentru a continua.

Aveam o carismă ce mă făcea să-mi pun multe întrebări. În ultimii ani, când am fost în campusuri sau în pelerinaje, am fost întrebat de mulţi dacă sunt seminarist. Mi se pare mai mult decât o chemare aceea de a fi preot, deoarece te obligă să nu o priveşti ca pe o simplă meserie. Nu oricine poate fi preot. Cred că e vorba de un har supranatural, e ceva uimitor să-l prezinţi prin tine pe Isus, chipul său, la altar. Mi se pare ceva imposibil de înţeles. Cum se poate o asemenea putere, credinţă, încât să-l obligi pe Isus să coboare sub chip de pâine şi de vin la prefacere?!

Irimia Bogdan Enăşoae, cl. XI-a



Ultima actualizare în Sâmbătă, 19 Martie 2011 16:38
 
Media Trust Sapientia